Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcã;
Tresãrînd în cercuri albe
El cutremurã o barcã.

Si eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult si parc-astept
Ea din trestii sã rãsarã
Si sã-mi cadã lin pe piept;

Sã sarim în luntrea micã,
îngînati de glas de ape,
Si sã scap din mîna cîrmã
Si lopetile sã-mi scape;

Sã plutim cuprinsi de farmec
Sub lumina blîndei lune -
Vîntu-n trestii lin fosneascã,
Undoioasã apa sune!

Dar nu vine... Singuratic
în zadar suspin si sufãr
Lîngã lacul cel albastru
încãrcat cu flori de nufãr

(1876 1 sept. în vol. Poesii)

Water lilies load all over
The blue lake amid the woods,
That imparts, while in white circles
Startling, to a boat its moods.

And along the strands I'm passing
Listening, waiting, in unrest,
That she from the reeds may issue
And fall, gently, on my breast;

That we may jump in the little
Boat, while water's voices whelm
All our feelings; that enchanted
I may drop my oars and helm;

That all charmed we may be floating
While moon's kindly light surrounds
Us, winds cause the reeds to rustle
And the waving water sounds.

But she does not come; abandoned,
Vainly I endure and sigh
Lonely, as the water lilies
On the blue lake ever lie.

(Translated by Dimitrie Cuclin)